Cum ne protejăm ochii de soare?
Expunerea prelungită la soare ne îmbolnavește ochii. Și nu vorbim doar despre perioada estivală. În orice anotimp al anului, ochii trebuie protejați de influența razelor ultraviolete (UV), care, pe termen de lungă durată, pot cauza următoarele boli:
- Arsuri solare la nivelul corneei;
- Cancer de piele la nivelul pleoapelor sau în jurul ochilor;
- Cataracta și pierderea progresivă a vederii;
- Degenerescența maculară (distrugerea vederii centrale);
- Semne de îmbătrânire prematură în jurul ochilor.
Simptomele ochilor afectați
Arsurile solare la nivelul globului ocular se manifestă în următorul mod:
- senzație de nisip în ochi;
- nevoia de a clipi excesiv;
- lăcrimarea;
- dificultatea de a tolera lumina puternică;
- inflamarea ochilor.
Cum ne protejăm ochii de radiații UV?
- Daunele produse de radiatiile UV la nivelul ochilor sunt, de obicei, ireversibile. În plus, efectele pot fi pe termen scurt și pe termen lung. Iată ce măsuri de protecție recomandă specialiștii:
- Purtarea ochelarilor de soare cu un nivel înalt de protecție împotriva razelor UV, inclusiv la umbră.
- Evitarea expunerii la soare în intervalul 10:00 – 16:00, când razele UV sunt cele mai puternice.
- Folosirea pălăriilor de soare cu boruri largi.
- Folosirea umbrelelor de soare pentru menținerea umbrei în jurul feței.
- Aplicarea cremei de protecție solară pe pielea din jurul ochilor.
- Efectuarea controalelor periodice la medicul oftalmolog.