Pagina pacientului
Pneumonia– principalul ucigaș infecțios al copiilor
Pneumonia este o infecție a plămânilor generată de microorganisme (virusuri, bacterii, fungi). Boala poate afecta persoane de orice vârstă, dar este mai gravă la copiii mici și adulții de peste 65 ani, la cei cu imunitate scăzută și cu afecțiuni preexistente pulmonare, cardiace, hepatice, diabet zaharat etc.
Pneumonia omoară aproximativ 2400 de copii de până la cinci ani, în fiecare zi, în întreaga lume. În Republica Moldova, 45 de copii au murit din cauza pneumoniei, pe parcursul anului 2018.
Copiii care au o imunitate compromisă au un risc mai mare de a dezvolta pneumonie. Sistemul imunitar poate fi slăbit de malnutriție sau subnutriție, în special la sugari care nu sunt alăptați exclusiv la sân. Bolile preexistente, cum ar fi infecțiile simptomatice ale virusului HIV și rujeolei, favorizează, de asemenea, dezvoltarea pneumoniei.
Și factorii de mediu, precum: poluarea aerului din interior cauzată de gătit și încălzire cu combustibili din biomasă (cum ar fi lemn sau bălegar); traiul în case aglomerate, fumatul părinților, sporesc sensibilitatea copilului la pneumonie.
Simptomele pneumoniei:
Debutul este acut cu febră înaltă peste 38 grade Celsius, frisoane, tuse productivă cu expectorație colorată galben sau verde, uneori ruginie, cu dureri toracice care corespund zonei pulmonare afectate, dificultate respiratorie însoțită de polipnee (frecvență respiratorie crescută), direct proporțională cu extensia pneumoniei, tahicardie (puls rapid), stare generală alterată, cu inapetență, cu tulburari ale statusului mental de tip confuzie, gandire neclara.
Cum prevenim pneumonia?
Cercetările au arătat că alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață poate duce la o reducere cu 23% a incidenței pneumoniei.
Nutriția adecvată ajută la asigurarea unui sistem imunitar funcțional pentru a proteja copiii de pneumonie, precum și alte boli. Copiii subnutriți se confruntă cu un risc mai mare de îmbolnăvire și o durată mai mare a bolii.
Copiii pot fi protejați împotriva pneumoniei cu vaccinuri în curs de dezvoltare împotriva următorilor agenți patogeni:
• Streptococcus pneumoniae
• Haemophilus influenzae tip b
• Pertussis (tuse convulsivă)
• Rujeola
• Pneumococcus
Apa, sanitația și intervențiile de igienă sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii pneumoniei, a diareii și a altor boli.
Diagnosticarea precoce a pneumoniei și aplicarea la timp a tratamentelor previn complicațiile grave provocate de boală și decesul.
Anual, pe data de 12 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Pneumoniei, menită să sensibilizeze populația cu privire la boala considerată criminalul principal al copiilor din întreaga lume. În 2019, la cea de a 10-a ediție, genericul acestei zile este: „Fiecare respirație contează!”
Sursa: www.ansp.md; https://www.csid.ro
Diabetul: Simptome, prevenire, tratament
Diabetul este o boală cronică care apare atunci când pancreasul nu mai este capabil să producă insulină sau când organismul nu poate folosi eficient insulina.
Tipuri de diabet:
Diabetul de tip 1 Persoanele cu diabet zaharat tip 1 produc puțină insulină. Boala poate apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvent afectați copiii sau tinerii. Bolnavii au nevoie de injecții de insulină în fiecare zi pentru a controla nivelurile de glucoză din sânge.
Diabetul de tip 2 Mai este numit diabet non-insulino-dependent sau diabet cu debut la adulți și reprezintă cel puțin 90% din toate cazurile de diabet. Diabetul zaharat de tip 2 poate rămâne nedetectat timp de mai mulți ani. Adesea, este asociat cu excesul de greutate sau obezitatea, poate provoca rezistență la insulină sau valori ridicate ale glicemiei.
Diabetul gestațional este o formă de diabet care constă în nivelul ridicat de glucoză în sânge în timpul sarcinii. Dispare, de obicei, după naștere, dar femeile și copiii lor prezintă un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2 ulterior.
Simptomele diabetului:
Simptomele diabetului de tip 1: sete anormală și gură uscată, urinare frecventă, lipsă de energie, oboseală, foame constantă, pierderea bruscă în greutate, urinare în somn, vedere neclară.
Simptomele diabetului de tip 2: sete excesivă și gură uscată, urinare frecventă și abundentă, lipsă de energie, oboseală extremă, furnicături sau amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor, infecții fungice recurente la nivelul pielii, vindecare lentă a rănilor, vedere neclară.
Prevenirea diabetului de tip 2:
Diabetul de tip 2 apare, frecvent, ca urmare a stilului de viață nesănătos. Iată care sunt principalii factori de risc:
- Excesul de greutate;
- Alimentația nesănătoasă;
- Lipsa de activitate fizică;
- Tensiunea arterială crescută;
- Toleranță scăzută la glucoză;
- Istoric al diabetului gestațional;
- Nutriție deficitară în perioada sarcinii.
ATENȚIE! Consecințele diabetului netratat sunt: orbire, amputarea membrelor, boli de inimă, insuficiență renală și moarte precoce.
Boala Pulmonară Cronică, pericol pentru viață: Cum o prevenim
Boala Pulmonară Obstructivă Cronică (BPOC) este o afecțiune pulmonară severă, având ca efect blocarea fluxului de aer la nivelul plămânilor. Boala este incurabilă, însă tratamentul contribuie la încetinirea evoluției ei și ameliorarea calității vieții.
În lipsa tratamentului, bolnavii respiră dificil sau au senzația că se sufocă când urca treptele, se plimbă, se spală sau se îmbracă. Simptomele BPOC sunt:
- respirație dificilă la efort;
- dificultăți respiratorii;
- respirație șuierătoare;
- senzație de sufocare;
- oboseală;
- infecții respiratorii frecvente;
- tuse cronică, cu spută;
- pierdere în greutate;
- edem la nivelul gleznelor și picioarelor.
Principala cauză a BPOC este tutunul. Alţi factori de risc sunt poluarea aerului ambiant, din interiorul locuințelor, precum şi expunerea la pulberi şi substanțe chimice profesionale.
Prevenirea BPOC:
- Renunțarea la fumat;
- Practicarea sportului;
- Alimentație sănătoasă, bogată în vitamine și minerale;
- Slăbirea, în cazul obezității, sau recuperarea greutății pierdute, dacă din cauza bolii pacientul a slăbit foarte mult;
- Evitarea factorilor de toxicitate la locul de muncă.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, BPOC va deveni în următorul deceniu a treia cauza de deces în lume. Boala ucide, în medie, o persoană la fiecare 10 secunde. În Republica Moldova prevalența prin bronșita obstructivă cronică a constituit în anul 2018 – 1,4%. Mortalitatea a constituit în anul 2018 – 21,3 la 100000 de populație adultă, în 2017 – 24,7 la 100000 de populație adultă.
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Bolii Pulmonare Obstructive Cronice cu genericul: „Toți împreună pentru a stopa boala pulmonară obstructivă cronică”
Sursa: www.ansp.md
Fumatul ucide: Iată ce boli grave declanșează acest viciu
Fumatul provoacă peste 85% dintre formele de cancer pulmonar şi creşte riscul bolilor de inimă şi ale accidentelor vascular cerebrale. Aproape 75% dintre cazurile de bronşită cronică şi 25% dintre cazurile de boli de inimă sunt provocate de fumat. Acest viciu mai poate provoca infertilitate şi impotenţă. Fiecare ţigară fumată slăbeşte sistemul imunitar, afectează dinţii şi gingiile şi favorizează apariţia osteoporozei. Riscul creşte proporţional cu numărul de ţigări fumate.
Depresia la copii: Semne care trebuie să-i pună în gardă pe părinți
Depresia este o tulburare mentală obişnuită, caracterizată de tristeţe persistentă şi de pierderea interesului pentru activităţile zilnice. Depresivul trăieşte sentimente de neputinţă, tristeţe, descurajare, abandon, singurătate, culpabilitate – stări care pot dura săptămâni sau luni.
Cum se manifestă depresia?
Depresia se manifestă prin schimbări în ce privește obiceiurile de somn, apetitul și greutatea. Persistă sentimentele de disperare, deznădejde, tristețe și lipsa propriei valori. De asemenea, izolarea socială, problemele de concentrare sau de memorie, gândurile sau acțiunile sinucigașe sunt alte câteva indicii ale depresiei.
Așadar, părinții, profesorii, colegii, rudele trebuie să solicite ajutorul psihologului sau psihoterapeutului când copiii se comportă în acest mod:
• se izolează de familie și prieteni;
• manifestă incapacitate de concentrare;
• doarme prea mult sau prea puțin;
• vorbește despre sinucidere;
• manifestă schimbări bruște ale stării de spirit;
• își pierde interesul pentru activități care înainte îi făceau plăcere;
• se simte disperat, neajutorat sau culpabil;
• are un comportament auto-distructiv (conduce imprudent, consuma abuziv alcool sau stupefiante);
• se arată subit preocupat de probleme legate de moarte si viața de după moarte.
Psihologul sau psihoterapeutul îl va ajuta pe adolescent să se iubească, să fie sincer cu nevoile sale, să învețe să comunice deschis, să-și gestioneze emoţiile, să ia decizii, să găsească soluţii și să descopere că viaţa este minunată.
Atenție părinți! Copiii sunt vulnerabili. Aveți grijă de ei acasă, în stradă și pe terenul de joacă
592 de minori au devenit victime ale incidentelor în primele șase luni ale anului 2019, potrivit Inspectoratului General de Poliție. Poliția a constatat că, în majoritatea cazurilor, părinții nu și-au supravegheat copiii sau nu au întreprins măsuri pentru evitarea pericolelor.
În acest context, AMT Buiucani recomandă părinților, tutorilor și curatorilor să manifeste vigilență față de copii acasă, pe terenul de joacă sau în stradă. Mai jos prezentăm câteva sfaturi utile pentru adulți, care îi vor ajuta să protejeze sănătatea și viața minorilor.
-Ascundeți obiectele tăioase, ascuțite sau care se pot sparge!
Nu lăsați la îndemâna copilului lucruri care se pot sparge sau pot cădea peste el, îl pot înțepa sau tăia;
Încuiați în magazie uneltele gospodărești cum ar fi coasele, topoarele, furcile, cuiele, ciocanele;
Cuțitele, furculițele, scobitorile, tirbușoanele și orice ustensile din bucătărie care pot fi periculoase – mutați-le în sertarele din partea de sus a dulapului;
-Nu lăsați copilul să se joace în locuri de unde poate să cadă!
Cât timp vă aflați afară cu copilul, nu-l scăpați din vedere;
Puneți lacăt sau zăvor la ușa beciului;
Verificați și rezolvați ca toată mobila din casă – mesele, dulapurile, dar și frigiderul – să fie stabile și să nu se clatine;
Închideți ferestrele în încăperile unde copilul are acces;
Mutați din apropierea ferestrelor orice mobilă/obiect care poate ajuta copilul să ajungă la fereastră;
Nu lăsați copilul să iasă la balcon neînsoțit;
-Fără acces la prize, cabluri, aparate electrice!
Nu lăsați la vedere fire și instalații electrice dezgolite;
Fixați de-a lungul pereților cablurile lungi;
Instalați în case prize cu capace, sau procurați apărătoare pentru prize care pot fi găsite în magazinele specializate;
Puneți aparatele electrice în locuri inaccesibile pentru copil, deoarece le poate porni din greșeală;
Atenție la ventilatoarele electrice – copiilor le place să bage diferite obiecte și chiar degetele printre gratiile ventilatorului;
-Nu lăsați copilul singur în apă!
Părintele trebuie să stea la distanța de un braț de copilul său cât timp acesta se află în apă;
Dacă sună cineva la ușă, dacă sună telefonul, dă borșul în foc, vă strigă vecina sau vă cheamă urgent un alt copil,
scoateți copilul mic din apă, înveliți-l rapid într-un prosop și luați-l cu Dumneavoastră;
Acoperiți cu capac fântâna și toate vasele cu apă;
-Păstrați în dulapuri încuiate substanțele periculoase din casă!
Ascundeți toate medicamentele din casă într-un dulap închis, amplasat foarte sus!
Nu păstrați substanțe periculoase în dulapurile de la bucătărie, pot fi confundate cu un aliment;
-Țineți copilul departe de locul unde gătiți!
Țineți ușa închisă cât timp pregătiți mâncarea;
Nu lăsați niciodată un copil singur la bucătărie, nici pentru un minut;
Puneți vasele cu lichide fierbinți în locuri inaccesibile pentru copii;
-Mare atenție la chibrituri, brichete, candele, lumânări!
Păstrați chibriturile și brichetele în locuri inaccesibile pentru copii;
Nu lăsați copilul să vă privească cum aprindeți aragazul/soba – vă poate imita;
Fără lumânări și candele aprinse pe masă – toate vor fi puse în locuri unde copilul nu ajunge;
-Ascundeți jucăriile care au piese mici!
Verificați toate jucăriile din casă: cele care au piese mici sau pot fi dezmembrate și pot fi înghițite – strângeți-le pentru perioada când copilul va crește și vor fi potrivit vârstei;
Jucăriile de pluș pot fi periculoase dacă puful/plușul de la exterior cade ușor. Copilul mic poate duce în guriță ghemotoacele de puf și se poate îneca sau chiar sufoca;
–Folosiți întotdeauna scaunul auto pentru copii!
Copilul va călători doar în scaunul auto pentru copii, bine fixat cu centura de siguranță;
Purtați întotdeauna centura de siguranță – așa veți învăța copilul să aibă un obicei bun;
-Supravegheați copilul în timpul plimbărilor!
Supravegheați copilul în timpul plimbării cu tricicleta, rolele sau bicicleta;
În timpul plimbării cu tricicleta, rolele sau bicicleta copilul trebuie să aibă echipament de protecție (cască, genunchiere, cotiere);
Copiii se plimba doar în spații unde nu circulă transport – în nici un caz nu le permiteți să iasă pe stradă;
-Traversați strada doar în locuri permise!
Traversați strada doar la zebră și doar la culoarea verde a semaforului. De asemenea, priviți în ambele sensuri ale circulației și asigurați-vă că nu e nicio mașină angajată să treacă strada la roșu;
Țineți ferm copilul de mână la trecerea străzii;
Traversați strada doar perpendicular pe axa drumului – nu în diagonală sau în zigzag;
Dacă locuiți în mediul rural, învățați copilul să privească în stânga-dreapta când treceți împreună drumul;
Sursa: https://cnpdc.gov.md/
ATENȚIE! Dacă aveți nevoie de ajutor, adresați-vă la orice polițist sau apelați numărul unic de urgenţă 112, disponibil de pe orice telefon fix sau mobil.