Suicidul – un “boicot” împotriva suferinței. E în puterea noastră să-l prevenim
La fârșitul săptămânii trecute a fost marcată Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului. În cadrul ediției din acest an, Organizația Mondială a Sănătății ne-a îndemnat să oferim speranță și suport oamenilor care se confruntă cu gânduri suicidale.
Suicidul este o problemă majoră, adeseori neglijată, înconjurată de stigmatizare, mituri și tabuuri. Fiecare caz de suicid este o tragedie care afectează grav nu numai indivizii, ci și familiile și comunitățile. În fiecare an, la nivel global peste 703.000 de oameni își iau propria viață după multe tentative de suicid și aproape 77% dintre toate cazurile au loc în țările cu venituri mici și medii.
În Republica Moldova, anul trecut au fost înregistrate 366 cazuri de suicid, cu 100 mai puține comparativ cu 2021. 87 % dintre cazurile de deces prin suicid s-au produs la bărbați, iar 73% au avut loc în mediul rural. Totodată, mai puțini bărbați decât femei primesc tratament pentru tulburări legate de depresie.
În pofida progreselor înregistrate pe dimensiunea combaterii suicidului, persoanele cu probleme de sănătate mintală se confruntă adesea cu încălcări grave ale drepturilor omului, discriminare și stigmatizare. Multe afecțiuni de sănătate mintală pot fi tratate eficient la un cost relativ scăzut, dar diferența dintre persoanele care au nevoie de îngrijire și cele care au acces la îngrijire rămâne substanțială. Acoperirea eficientă a tratamentului rămâne extrem de scăzută.
Stigmatul social și lipsa de conștientizare rămân bariere majore în calea accesului la ajutor pentru suicid. În aceste condiții, educația în domeniul sănătății mintale și organizarea campaniilor anti-stigmatizare sunt o prioritate.
Prevenirea suicidului este posibilă, și fiecare dintre noi poate contribui la combaterea fenomenului, în calitate de cetățean,părinte, prieten, coleg sau vecin.
Iată ce putem face pentru a preveni suicidul:
- Să cunoaștem care sunt semnele de alarmă ale suicidului (disperare, furie necontrolată, răzbunare, acțiunile nechibzuite sau riscante, consumul exagerat de alcool sau droguri, retragere de la prieteni, familie și societate, anxietate, agitație, insomnie sau somnolența și schimbările dramatice de dispoziție);
- Să demonstrăm compasiune și grijă față de cei aflați în suferință;
- Să nu tolerăm stigmatizarea asociată cu suicidul;
- Să împărtășim propriile experiențe. Discuțiile mici pot salva vieți și pot crea un sentiment de conexiune și speranță.
În Republica Moldova, servicii de asistență medicală și reabilitare psihosocială pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt oferite în cadrul celor 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală. Acestea își desfășoară activitatea în toate raioanele și municipiile, și se află în incinta sau în apropierea centrelor de sănătate din raion sau municipiu.
La Centrele Comunitare de Sănătate Mintală se pot adresa persoanele de orice vârstă cu simptome de tulburări mintale și de comportament sau membrii familiei acestora. Ajutorul este gratuit și confidențial.
Sursa: Agenția Națională pentru Sănătate Publică