×
Meniu

OMS: 200 de boli provoacă alimentația nesigură. Sute de mii de oameni mor din cauza toxinfecțiilor alimentare

1 din 10 oameni se îmbolnăvesc după ce consumă produse alimentare contaminate, atenționează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în contextul Zilei Mondiale a Siguranței Alimentelor. Mai mult, peste 400 de mii mor, în fiecare an, din cauza toxinfecțiilor alimentare. Ca urmare, OMS îndeamnă Guvernele să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor și a preveni bolile provocate de alimentația contaminată.

OMS precizează că tratamentul bolilor alimentare costă miliarde de dolari. Povara pentru sănătatea publica este comparabilă cu cea creată de malarie sau HIV/SIDA. În același timp, infecțiile transmise prin alimente împiedică dezvoltarea socioeconomică prin tensionarea sistemelor de sănătate și dăunează economiilor naționale, turismului și comerțului.

De ce sunt periculoase bolile alimentare?

Alimentele contaminate conțin bacterii, virusuri, paraziți sau substanțe chimice. Consumul acestora declanșează peste 200 de boli infecțioase sau toxice. Contaminarea chimică provoacă otrăvire sau maladii cronice grave, cum ar fi cancerul. Multe dintre infecțiile de origine alimentară cauzează dizabilități pe termen de lungă durată și deces. În același timp, dacă microorganismele care se află în alimente sunt rezistente la antimicrobiene, atunci pot fi transmise prin contact direct om-animal sau prin mediu.

Ce microorganisme contaminează alimentele?

Bacteriile precum Salmonella, Campylobacter, Escherichia coli enterohemoragică și Vibrio cholerae sunt cele mai frecvente surse de contaminare a alimentelor.  Sunt prezente în produse de origine animală, laptele crud, fructele, legumele și apa potabilă infestată.

Prin alimente și apă potabilă se transmit și unii viruși, precum Norovirusul și Virusul hepatitei A. Ultimul este asociat cu produsele crude contaminate, în special fructele de mare.

Paraziții Echinococcus spp sau Taenia spp pot infecta oamenii prin alimente sau prin contactul direct cu animalele. Alți paraziți, cum ar fi Ascaris, Cryptosporidium, Entamoeba histolytica sau Giardia contaminează apa și solul, de unde ajung în fructe și legume.

Cele mai răspândite substanțe chimice care ajung în organismul uman prin alimentație sunt toxinele naturale, prezente în ciupercile otrăvitoare, și poluanții mediului. Prin porumb sau cereale pot fi transmise micotoxinele, produse de mucegaiul de cereale.

 Pe 7 iunie, marcăm Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, cu genericul: „Alimente mai sigure, sănătate mai bună”!