Evită cancerul mamar. Fă controale medicale!
Anual, în octombrie este marcată Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar, instituită de către Organizația Mondială a Sănătății pentru a atrage atenția populației la importanța prevenirii acestei maladii. Cu acest prilej, echipa AMT Buiucani îndeamnă domnișoarele și doamnele să facă, în fiecare an, controale medicale. Cancerul mamar descoperit la etapa incipientă poate fi vindecat!
Pe glob, la fiecare 3 minute este diagnosticată cu cancer la sân o femeie, iar la fiecare 14 minute una decedează din această cauză.
În Republica Moldova, cancerul mamar ocupă primul loc în morbiditatea prin tumori maligne la femei, fiind înregistrate circa 1000 cazuri noi anual. Din păcate, aproape 10 la sută dintre acestea pierd lupta cu boala chiar în primul an de la depistarea maladiei, cauza principală fiind diagnosticarea tardivă a bolii.
Depistat la timp, cancerul mamar poate fi tratat, motiv pentru care recomandăm femeilor autoexaminarea, prin palparea sânilor în fiecare lună, iar în cazul în care se descoperă anomalii – adresarea imediată la medicul de familie. Femeile de peste 35 de ani trebuie să efectueze o mamografie o dată la trei ani pentru a se asigura că sunt sănătoase, sau o dată în an, după vârsta de 40 ani.









