IMSP AMT Buiucani susține campania de informare a populației cu privire la importanța utilizării măștii medicale
MSP AMT Buiucani susține campania online de conștientizare și informare a populației cu privire la importanța și corectitudinea utilizării măștii medicale, inițiată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Cunoscând eficiența măștilor de protecție, este important să conștientizăm pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2. După ce pătrunde în organism, acesta se atașează de celulele din organism și se reproduce. Noile particule de virus ies din celule și rămân suspendate în fluidele din plămâni, gură și nas. Ca urmare, când o persoană infectată tușește, elimină picăturile mici respiratorii în care se află virusul. Iar printr-un singur episod de tuse sunt eliminate până la 3.000 de picături.
Picăturile respiratorii mari se depun rapid pe suprafețele din apropiere, în timp ce picăturile mai mici rămân suspendate în aer ore întregi. S-a descoperit că virusul SARS-CoV-2 a supraviețuit în aceste picături respiratorii timp de cel puțin trei ore.
În aceste condiții, măștile de protecție previn răspândirea virusului SARS-CoV-2 în comunitate, în special dacă sunt utilizate în spațiile închise și în zonele aglomerate.