În Republica Moldova au fost confirmate 6 cazuri noi de COVID-19
6 persoane au fost diagnosticate astăzi, 16 martie, cu infecția COVID-19. Două dintre acestea au revenit infectate din Marea Britanie, iar patru s-au molipsit în urma interacțiunii cu bolnavii. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.
În total, în țara noastră sunt înregistrate oficial 29 de cazuri de COVID-19, 15 fiind de import și 14 de transmitere locală.
Viorica Dumbrăveanu a anunțat că unul dintre pacienți a fost vindecat, și mâine va fi externat. De asemenea, ministra Sănătății a precizat că starea de sănătate a unei bolnave este critică, însă medicii luptă pentru viața ei. La această oră, 20 de persoane sunt suspectate că ar avea COVID-19. Infecția urmează să fie confirmată sau infirmată în timpul apropiat.
Totodată, poliția a anunțat că a sancționat astăzi primele două persoane, care prin acțiunile lor au periclitat sănătatea cetățenilor și au împiedicat activitatea autorităților în vederea profilaxiei răspândirii virusului COVID-19.
Vorbim despre doi bărbați din orașele Briceni și Drochia, care au sunat la serviciul 112 și au mințit că sunt infectați cu COVID-19. Pentru aceste acțiuni, ei riscă sancțiuni până la 60 de unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, un agent economic din Chișinău a fost amendat cu 75 de mii de lei, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.
Foto: Sputnik.md